Formațiile FC Voluntari și ACS Academica Argeș, din Seria I, ACS Poli Timișoara și CS Metalul Reșița, din Seria a II-a, sunt singurele cluburi din play-off-ul Ligii a II-a care și-au depus dosarele pentru obținerea licenței și pot promova în primul eșalon.
Conform declarațiilor oficialilor cluburilor din liga secundă acordate MEDIAFAX, dintre cele 12 formații din play-off-ul Ligii a II-a doar cele patru au depus dosarele la Sistemul Național de Licențiere din cadrul FRF. La finalul sezonului doar câștigătoarele celor două serii vor promova în Liga I.
Inițial și CSM Râmnicu Vâlcea își depusese dosarul de licențiere pentru prima ligă, însă gruparea olteană a ratat calificarea în play-off-ul competiției, evoluând în play-out.
De asemenea, toate cele 18 echipe din Liga I au depus cereri pentru obținerea licenței și în sezonul viitor.
Dosarele vor fi analizate de instanțele Sistemului Național de Licențiere începând cu data de 4 mai.
Directorul sistemului Național de Licențiere din cadrul FRF, Viorel Duru, nu a dorit să facă publice numele cluburior care au depus dosarele de licențiere pentru a nu influența desfășurarea competiției. „Au depus cereri de acordare a licențelor un număr de 23 de cluburi, dintre care 10 solicită licență UEFA. Din cele maximum 30 de cluburi, 18 din Liga I și 12 din play-off-ul Ligii a II-a, au solicitat licența pentru următoarea ediție a Ligii I 23 de cluburi. Din luna mai încep să funcționeze Comisiile de Licențiere și de Apel pentru licența de Liga I. Începe pe 4 mai și se încheie pe 22 mai cu o decizie definitivă și executorie pe plan național. Licența de Liga I mai poate fi contestată la TAS, dar o decizie definitivă trebuie dată până la 30 iunie 2015. Licența de Liga I nu mai este refuzată. Ea este acordată, chiar dacă nu îndeplinești condițiile, dar cu sancțiuni financiare sau cu depunctare„, a declarat Duru pentru MEDIAFAX.
După disputarea a trei dintre cele zece etape ale play-off-ului, FC Voluntari ocupă primul loc în clasamentul Seriei I, cu 60 de puncte, fiind urmată de ACS Academica Argeș, cu 55 de puncte. În Seria a II-a, ACS Poli Timișoara este lider cu 49 de puncte, în timp ce Metalul Reșița se află pe locul trei, cu 39 de puncte, la egalitate de puncte cu ocupanta poziției secunde, FC Olt Slatina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER